§ 27. - Decizia 480/2021 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate
M.Of. 1086
În vigoare
Versiune de la: 12 Noiembrie 2021
20. Având în vedere această diferenţă de reglementare a condiţiilor bunei reputaţii şi, respectiv, a demnităţii, în vederea ocupării funcţiei de magistrat, respectiv a exercitării profesiei de avocat, garanţiile de onestitate pe care le prezintă magistraţii prin declaraţiile anuale pe care le dau conform art. 5 alin. (3), art. 6 alin. (1) şi art. 7 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, precum şi caracterul diferit al celor două profesii (de funcţie publică şi, respectiv, de profesie liberală), Curtea a reţinut că regimul juridic diferit prevăzut de legiuitor în privinţa celor două categorii profesionale în vederea accesului la informaţii clasificate are la bază criterii obiective şi rezonabile, care justifică parcurgerea de către avocaţi a procedurii la care fac referire dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 182/2002, respectiv a unei proceduri de verificare a onestităţii avocaţilor, anterior acordării accesului la informaţii clasificate.