§ 95. - Decizia 479/2025 [A] referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu

M.Of. 1036

În vigoare
Versiune de la: 10 Noiembrie 2025
83. Cu privire la cuantumul pensiei de serviciu, jurisprudenţa Curţii Constituţionale a consacrat la nivel de "obiectiv primordial" obligaţia legiuitorului de a asigura în favoarea magistraţilor o pensie cât mai apropiată posibil de valoarea ultimei indemnizaţii. Or, legea criticată reduce atât de mult cuantumul pensiei încât nu se mai poate considera că acesta respectă cerinţa de a fi cât mai apropiat posibil de cel al ultimei remuneraţii primite, indicată în jurisprudenţa Curţii Constituţionale ca standard de constituţionalitate. Se arată că legea criticată realizează atât o reducere a procentelor aplicate la baza de calcul pentru determinarea cuantumului pensiei, ci şi o diluare a înseşi bazei de calcul prin creşterea numărului de luni de activitate care o compun de la 48 de luni la 60 de luni, coroborată cu plafonarea valorii astfel obţinute la un nivel de 70% din venitul net aferent venitului brut din ultima lună de activitate, ceea ce este contrar Deciziei nr. 467 din 2 august 2023, paragraful 118.