§ 81. - Decizia 479/2025 [A] referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu

M.Of. 1036

În vigoare
Versiune de la: 10 Noiembrie 2025
71. Se apreciază că soluţia adoptată cu privire la modalitatea de actualizare a pensiei de serviciu încalcă nu doar art. 147 alin. (4) din Constituţie, ci şi art. 16 alin. (1) din Constituţie, prin crearea a două regimuri juridice distincte de echilibrare a pensiilor magistraţilor în raport cu evoluţiile economice ulterioare, pe unele supunându-le actualizării în raport cu remuneraţia magistraţilor în activitate, iar pe altele indexării, în funcţie de data ieşirii la pensie. Caracterul discriminatoriu al unei astfel de soluţii legislative este evidenţiat în paragraful 63 al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 126 din 11 martie 2025, care se impune să fie reţinut mutatis mutandis şi în analiza legii analizate. În esenţă, Curtea a statuat că este neconstituţională o soluţie legislativă care creează două regimuri juridice distincte de echilibrare a pensiilor militare în raport cu fluctuaţiile monetare, pe unele supunându-le indexării, iar pe altele actualizării. Nu este vorba doar despre o diferenţă semantică între cei doi termeni, ci de regimuri juridice asociate acestora, care conduc la valorificarea în condiţii mai favorabile sau mai puţin favorabile a însuşi dreptului la pensie, fără a exista o justificare obiectivă şi raţională în acest sens.