§ 75. - Decizia 479/2025 [A] referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu

M.Of. 1036

În vigoare
Versiune de la: 10 Noiembrie 2025
66. În realitate, nici pentru majoritatea generaţiilor vizate formal de norma tranzitorie nu se poate vorbi despre o etapizare efectivă, ci doar despre una declarativă. Vârsta de pensionare creşte ex abrupto cu perioade considerabile, în unele cazuri cu 10, 11 sau chiar 12 ani. Dacă se adaugă şi creşterile deja aplicate prin Legea nr. 282/2023, caracterul profund neconstituţional al noii reglementări devine evident. Toate cele 11 generaţii de magistraţi vizate de art. V alin. (5) din lege aveau deja o vârstă de pensionare majorată potrivit legii menţionate, iar noua intervenţie le aduce o suplimentară şi bruscă creştere, de amploare considerabilă, sens în care se face trimitere la magistraţii cu vechime efectivă de 14-17 ani în privinţa cărora vârsta de pensionare va creşte cu perioade de peste 12 ani.