§ 66. - Decizia 479/2025 [A] referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu

M.Of. 1036

În vigoare
Versiune de la: 10 Noiembrie 2025
57. Totuşi, este necesar să se constate că stabilitatea legislativă este în mod serios afectată atunci când, aşa cum este cazul de faţă, o lege este modificată la un interval de timp extrem de scurt (mai înainte chiar de împlinirea perioadei de aplicare a normelor sale tranzitorii), aceasta neapucând practic să producă decât prea puţin timp efectele juridice urmărite la adoptarea ei, pentru a putea permite identificarea unui indiciu real şi serios privind riscul apariţiei unor dificultăţi sau inechităţi în aplicarea ei viitoare. Modificarea legislativă atât de rapid intervenită este cu atât mai gravă prin consecinţele produse cu cât obiectul reglementării sale se află sub protecţia cerinţei de stabilitate dintr-o dublă perspectivă: domeniul asigurărilor sociale şi statutul magistraţilor, statut de a cărui stabilitate se leagă în mod structural independenţa justiţiei ca atribut constituţional al statului de drept.