§ 332. - Decizia 479/2025 [A] referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu

M.Of. 1036

În vigoare
Versiune de la: 10 Noiembrie 2025
Argumentele suplimentare sub aspectul neconstituţionalităţii extrinseci a legii vizează procedura de adoptare a legii, respectiv procedura asumării răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului. Chiar dacă la prima vedere posibilitatea angajării răspunderii nu este supusă niciunei condiţii, oportunitatea şi conţinutul iniţiativei rămânând teoretic la aprecierea exclusivă a Guvernului, acest lucru nu poate fi absolut, pentru că exclusivitatea Guvernului este opozabilă numai Parlamentului, şi nu Curţii Constituţionale ca garant al supremaţiei Legii fundamentale. Sub acest aspect, Curtea a statuat că la această modalitate simplificată de legiferare trebuie să se ajungă in extremis, "atunci când adoptarea proiectului de lege în procedură obişnuită sau în procedura de urgenţă nu mai este posibilă ori atunci când structura politică a Parlamentului nu permite adoptarea proiectului de lege în procedura uzuală sau de urgenţă", angajarea răspunderii Guvernului urmărind ca "legea să fie adoptată în condiţii de maximă celeritate, conţinutul reglementării vizând stabilirea unor măsuri urgente într-un domeniu de maximă importanţă, iar aplicarea acestora trebuie să fie imediată" (Decizia nr. 1.557/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 19 ianuarie 2010). Mai mult, acceptarea ideii potrivit căreia Guvernul îşi poate angaja răspunderea asupra unui proiect de lege în mod discreţionar, oricând şi în orice condiţii, ar avea ca efect "transformarea acestei autorităţi în autoritate publică legiuitoare, concurentă cu Parlamentul în ceea ce priveşte atribuţia de legiferare. Or, o astfel de interpretare dată dispoziţiilor art. 114 din Legea fundamentală (...) încalcă în mod flagrant dispoziţiile art. 1 alin. (4) şi art. 61 alin. (1) din Constituţie" (Decizia nr. 1.431/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 12 noiembrie 2010).