§ 321. - Decizia 479/2025 [A] referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu
M.Of. 1036
În vigoare Versiune de la: 10 Noiembrie 2025
În dezacord cu decizia majoritară care a realizat un veritabil reviriment jurisprudenţial fără a fi îndeplinite condiţiile consacrate în jurisprudenţa Curţii, considerăm că Guvernul nu are obligaţia constituţională de a aştepta avizul CSM dincolo de limita termenului prevăzut de art. 33 alin. (2) din Legea nr. 305/2022. În virtutea principiului colaborării loiale dintre autorităţile publice, se reţine că în procedura de avizare a actelor normative autorităţile publice trebuie să conlucreze şi nu să întârzie adoptarea acestora. Termenul de 30 de zile este stabilit de legiuitor şi nu de constituant. El a fost adoptat mai ales în considerarea unor proiecte legislative complexe, precum codurile. El nu are şi nu poate avea o semnificaţie dilatorie în contextul adoptării actelor normative, mai ales atunci când este utilizată o procedură reglementată la nivel constituţional cu termene scurte, precum cea a angajării răspunderii Guvernului prevăzută de art. 114 din Constituţie. Termenul de 30 de zile precizează obligaţia CSM de a emite cu celeritate respectivul aviz. Orice altă interpretare a semnificaţiei juridice şi, mai ales, constituţionale, a acestui termen legal ar acorda autorităţilor avizatoare o putere implicită de decizie, neprevăzută de lege ori Constituţie, efectul generat ducând la întârzierea procesului legislativ şi chiar la limitarea competenţei de legiferare a Parlamentului. În procedura legislativă pot fi uneori necesare şi avize ale altor autorităţi publice, cum ar fi CSAT ori BNR, pentru care nici Constituţia şi nici legea nu au stabilit un termen înlăuntrul căruia să trebuiască a fi emise respectivele avize. Neobţinerea unui astfel de aviz corelată cu o aşa-zisă obligaţie a iniţiatorului proiectului de lege de a nu legifera în lipsa avizului ar avea drept consecinţă juridică imposibilitatea finalizării procedurii legislative, ceea ce ar echivala cu transferarea competenţei decizionale de la Parlament ori Guvern la autorităţile avizatoare.