§ 312. - Decizia 479/2025 [A] referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu
M.Of. 1036
În vigoare
Versiune de la: 10 Noiembrie 2025
Curtea a stabilit că atribuţia Consiliului Superior al Magistraturii de avizare este de natură legală şi trebuie circumscrisă numai la actele normative care privesc în mod direct organizarea şi funcţionarea autorităţii judecătoreşti pentru a nu se ajunge la denaturarea rolului Consiliului Superior al Magistraturii (Decizia nr. 901/2009). Guvernul nu are obligaţia constituţională sau legală de a solicita avizul Consiliului Superior al Magistraturii în alte materii decât activitatea autorităţii judecătoreşti, iar Consiliul Superior al Magistraturii nu are abilitarea legală de a emite un astfel de aviz (Decizia nr. 63/2017, paragraful 107). În aceeaşi decizie Curtea a precizat şi că, în virtutea principiului separaţiei puterilor, Parlamentul şi Guvernul au competenţa de a institui, modifica şi abroga norme juridice de aplicare generală, în vreme ce instanţele judecătoreşti, Ministerul Public şi Consiliul Superior al Magistraturii au misiunea constituţională de a realiza justiţia, în temeiul art. 126 alin. (1) din Constituţie, şi nicidecum un rol în activitatea de elaborare a actelor normative, prin participarea la procedura de legiferare (Decizia nr. 63/2017, paragrafele 110 şi 111).