§ 267. - Decizia 479/2025 [A] referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu
M.Of. 1036
În vigoare
Versiune de la: 10 Noiembrie 2025
243. Cu privire la cel de-al doilea aspect menţionat, respectiv termenul în care trebuie emis avizul de CSM, Curtea reţine că acest termen are o dublă semnificaţie: CSM are obligaţia de principiu de a emite avizul în interiorul acestui termen, iar solicitantul avizului (Guvern/Parlament) nu poate adopta actul normativ în interiorul acestuia, pentru că, în caz contrar, ar obstacula şi afecta rolul constituţional al CSM. Ca atare, în dreptul public astfel de termene au un caracter de protecţie pentru că, pe de o parte, stabilesc un interval temporal în care o autoritate îşi exercită competenţa, iar, pe de altă parte, împiedică alte autorităţi să interfereze cu exercitarea competenţei celei dintâi şi să suprime esenţa acesteia. Succesivitatea etapelor temporale în derularea raporturilor constituţionale dintre autorităţile publice este axiomatică, întrucât elimină, în totalitate, posibilitatea suprapunerii competenţelor autorităţilor publice într-un interval de referinţă şi asigură coerenţa acţiunii acestora în cadrul constituţional.