§ 221. - Decizia 479/2025 [A] referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu

M.Of. 1036

În vigoare
Versiune de la: 10 Noiembrie 2025
200. Curtea Constituţională nu are competenţa să examineze oportunitatea iniţierii unui demers legislativ şi nici să cuantifice impactul bugetar pe care îl au măsurile legislative promovate sau care ar trebui promovate. Ca atare, Curtea nu se poate transforma într-un cenzor contabil al veridicităţii calculelor de natură financiară prezentate de Guvern în expunerea de motive a legii sau în punctul de vedere formulat şi nici nu are competenţa să verifice oportunitatea diverselor politici publice promovate, cum nici Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu îşi poate aroga această prerogativă. Totodată, Curtea nu are competenţa să urmărească realizarea programului Guvernului în privinţa reformei pensiilor de serviciu ale personalului din diverse domenii de activitate şi nu poate condiţiona reforma realizată cu privire la pensiile de serviciu din domeniul justiţiei de reforma pensiilor de serviciu ale altor categorii de personal. Este decizia exclusivă a Guvernului/Parlamentului, după caz, să stabilească oportunitatea şi momentul în care aceste reforme vor fi realizate.