§ 16. - Decizia 479/2025 [A] referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu
M.Of. 1036
În vigoare
Versiune de la: 10 Noiembrie 2025
12. În cazul de faţă, la data de 20 august 2025, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale a transmis CSM proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, în vederea comunicării unui punct de vedere. Ulterior, la data de 22 august 2025, acelaşi minister a revenit la adresa anterioară şi a solicitat CSM avizul asupra proiectului de lege menţionat. Cu toate acestea, deşi iniţiatorul a învestit CSM cu solicitarea de emitere a avizului cu privire la proiectul de lege, la 29 august 2025 Guvernul a aprobat o altă formă, substanţial diferită, a actului normativ decât cea transmisă CSM spre avizare, iar la 1 septembrie 2025 Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament pe acest proiect de lege, ceea ce echivalează cu inexistenţa solicitării avizului pe proiectul de lege pe care Guvernul şi-a angajat răspunderea.