§ 156. - Decizia 479/2025 [A] referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu

M.Of. 1036

În vigoare
Versiune de la: 10 Noiembrie 2025
143. Condiţiilor economice şi bugetare dificile şi nesustenabilităţii sistemului de pensii de serviciu li se adaugă urgenţa îndeplinirii de către România a unor angajamente în raport cu Uniunea Europeană, stabilite prin intermediul PNRR, în mod special în cadrul jalonului 215, referitor la eliminarea pensiilor de serviciu. De altfel, trebuie menţionat că urgenţa reglementării în vederea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de jalonul 215 este rezultatul unei succesiuni complexe de evenimente. Odată cu adoptarea Legii nr. 282/2023 au fost aduse o serie de modificări Codului fiscal, inclusiv cu privire la impozitarea distinctă a pensiilor de serviciu, fapt justificat de îndeplinirea jalonului menţionat. Drept consecinţă, ca urmare a unei evaluări preliminare, Comisia Europeană a stabilit la data de 15 octombrie 2024 că jalonul 215 a fost îndeplinit satisfăcător. Totuşi, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 724 din 19 decembrie 2024, dispoziţiile legale ce au determinat poziţia Comisiei au fost declarate neconstituţionale. Ca urmare a acestei situaţii, prin Decizia nr. 3.847 din 28 mai 2025, Comisia Europeană a dispus suspendarea plăţii către România a unei sume de 231 de milioane de euro, reprezentând peste 90% granturi, constatându-se că nu sunt îndeplinite cerinţele jalonului 215 referitor la limitarea pensiilor de serviciu. În justificarea acestei măsuri, Comisia a arătat, în documentul intitulat "Comunicarea către România a evaluării Comisiei cu privire la jalonul 215 din cea de-a treia Cerere de Plată a sprijinului nerambursabil în conformitate cu articolul 24, alineatul (6) din Regulamentul UE 241/2021", faptul că: "În urma Deciziei nr. 724/2024 a Curţii Constituţionale a României, adoptată la 19 decembrie 2024, Comisia înţelege că dispoziţiile relevante din Legea nr. 282/2023 de introducere a impozitării progresive a pensiilor mari şi foarte mari nu pot fi puse în aplicare de guvern. Din acest motiv, jalonul 215, care impune «consolidarea principiului contributivităţii sistemului» şi «corectarea inechităţilor dintre beneficiarii acestor categorii de pensii şi beneficiarii sistemului public de pensii din punctul de vedere al aspectului contributiv» nu poate fi considerată îndeplinită în mod satisfăcător."