§ 151. - Decizia 479/2025 [A] referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu
M.Of. 1036
În vigoare
Versiune de la: 10 Noiembrie 2025
138. Se arată că impactul unui grad atât de scăzut de ocupare a posturilor de magistrat are drept consecinţă o creştere a numărului de dosare pe care fiecare magistrat trebuie să le soluţioneze şi, inevitabil, o creştere a termenelor în care acestea sunt soluţionate, precum şi o posibilă afectare a calităţii actului de justiţie. Astfel, potrivit Tabloului de bord privind justiţia, publicat de Uniunea Europeană în 2025, timpul necesar pentru soluţionarea cauzelor (civile, comerciale, de contencios administrativ) a crescut cu peste 40% într-un interval de doar doi ani, de la 160 de zile în 2021 la 228 de zile în 2023. Simultan, a avut loc o scădere a ratei de soluţionare a dosarelor, de la 102% în 2021 la 87% în 2023, consecinţă a unui volum din ce în ce mai mare de cauze pentru un număr din ce în ce mai redus de magistraţi. Astfel de evoluţii sunt de natură să aducă atingere unor elemente esenţiale ale unor valori constituţionale, precum independenţa justiţiei ori accesul liber la justiţie. Mai mult, dat fiind istoricul cauzelor în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului la care România este sau a fost parte cu privire la componenta termenului rezonabil din cadrul dreptului la un proces echitabil, este preconizată o creştere a numărului de cauze în care instanţa de la Strasbourg va constata încălcări ale Convenţiei de către România.