§ 140. - Decizia 479/2025 [A] referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu

M.Of. 1036

În vigoare
Versiune de la: 10 Noiembrie 2025
127. Se arată că stabilitatea legislativă nu înseamnă rigiditate absolută. Curtea Constituţională a României a reţinut constant în jurisprudenţa sa (deciziile nr. 454 din 4 iulie 2018 şi nr. 402 din 19 septembrie 2024) că normele trebuie să fie adaptabile realităţilor sociale, economice şi politice. Domeniul pensiilor este unul sensibil, dar şi unul supus ajustărilor repetate, pentru a asigura sustenabilitatea financiară şi respectarea angajamentelor internaţionale (inclusiv a PNRR). De asemenea, Decizia nr. 467 din 2 august 2023 statuează la paragraful 116 că independenţa justiţiei nu impune eo ipso conservarea şi perpetuarea ad aeternum a ansamblului de reglementări din sistemul de pensionare a magistraţilor. Acest sistem cunoaşte atât constante, cât şi variabile sub aspectul elementelor pe care le cuprinde. Din jurisprudenţa Curţii Constituţionale se deduce că, în privinţa pensiilor de serviciu din sistemul justiţiei, constantele sunt vechimea efectivă în funcţie şi baza de calcul.