§ 134. - Decizia 479/2025 [A] referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu

M.Of. 1036

În vigoare
Versiune de la: 10 Noiembrie 2025
121. Se subliniază că, prin Decizia nr. 467 din 2 august 2023, Curtea a sancţionat modificările pensiilor de serviciu doar atunci când acestea afectează drepturile dobândite ale magistraţilor în mod retroactiv. În cazul de faţă, modificările sunt aplicate doar pentru magistraţii care vor ieşi la pensie în viitor, iar cei care au intrat în profesie sub un anumit regim de pensionare nu vor fi afectaţi, ceea ce face ca legea să fie compatibilă cu principiul previzibilităţii şi cu protecţia drepturilor dobândite.