§ 130. - Decizia 479/2025 [A] referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu
M.Of. 1036
În vigoare
Versiune de la: 10 Noiembrie 2025
117. În ceea ce priveşte critica conform căreia proiectul de lege supus controlului de constituţionalitate încalcă securitatea juridică şi încrederea legitimă, se consideră că modificările legale trebuie să fie previzibile şi stabile, astfel încât persoanele să poată prevedea consecinţele acţiunilor lor în cadrul unui sistem legal stabil. Legea nu afectează retroactiv drepturile deja dobândite ale magistraţilor, deoarece noile reglementări se aplică doar celor care vor ieşi la pensie după intrarea în vigoare a noilor norme. Prin urmare, cei care au intrat în profesie în baza unui anumit regim de pensionare nu vor fi afectaţi de modificările introduse, ceea ce face ca legea să nu încalce principiul securităţii juridice. Aceasta este o distincţie importantă, fiind o caracteristică a legislaţiei moderne că aceasta poate suferi modificări, dar modificările nu afectează retroactiv drepturile deja consolidate. De asemenea, modificările legislative pot fi considerate justificate de raţiuni de îmbunătăţire a sustenabilităţii financiare a sistemului de pensii şi de aliniere cu standarde internaţionale, fără a încălca în mod direct încrederea legitimă a celor care sunt afectaţi, dacă aceştia aveau cunoştinţă de posibilitatea unor modificări de regim.