§ 126. - Decizia 479/2025 [A] referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu
M.Of. 1036
În vigoare Versiune de la: 10 Noiembrie 2025
113. Cu privire la motivele de neconstituţionalitate extrinsecă se arată că actualele modificări aduse statutului judecătorilor şi procurorilor au avut la bază nevoia de a adapta legislaţia în faţa unor schimbări în contextul social şi economic al României, ce implică deopotrivă obligaţiile asumate prin codul normativ pentru implementarea PNRR. Chiar dacă este adevărat că stabilitatea juridică este un principiu constituţional, Curtea Constituţională a susţinut, în jurisprudenţa sa, că modificările legislative sunt permise atunci când există un interes public şi o raţiune obiectivă. Principiul securităţii juridice, desigur, presupune protejarea cetăţenilor împotriva incertitudinii legislative, dar acest principiu nu înseamnă că statul nu poate interveni atunci când este necesar pentru a corecta anumite inechităţi sau pentru a adapta legislaţia la noile realităţi economice şi sociale. În ceea ce priveşte discriminarea dintre generaţiile de magistraţi, Curtea Constituţională, în Decizia nr. 900 din 15 decembrie 2020, a statuat că astfel de diferenţieri pot fi justificate atunci când există motive obiective şi rezonabile pentru acestea. În plus, schimbările propuse nu sunt radicale, iar acestea urmează să fie implementate gradual, în conformitate cu principiul echităţii şi al proporţionalităţii prevăzut de art. 16 din Constituţie, care garantează tratament egal pentru toţi cetăţenii, inclusiv pentru magistraţi.