§ 121. - Decizia 479/2025 [A] referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu
M.Of. 1036
În vigoare Versiune de la: 10 Noiembrie 2025
108. Prin urmare, legea criticată nu încalcă art. 124 din Constituţie privind independenţa justiţiei, coroborat cu art. 147 alin. (4) şi art. 148 alin. (2) şi (4) privind obligativitatea deciziilor Curţii Constituţionale, întrucât raţiunile de reglementare ale legiuitorului, materializate prin dispoziţiile legii în discuţie (referitoare la creşterea treptată a vârstei de pensionare pentru fiecare generaţie de magistraţi, introducerea a 12 etape până la atingerea vârstei standard de pensionare prevăzute de sistemul public de pensii, introducerea etapizată a condiţiei de 35 de ani vechime în muncă etc.), sunt în deplină concordanţă cu jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional, potrivit căreia introducerea unei condiţii privind vârsta standard de pensionare impune o obligaţie corelativă a legiuitorului, aceea de a identifica o soluţie legislativă raţională care să permită trecerea treptată şi firească la noul sistem, fără a fi afectate securitatea juridică şi previzibilitatea normativă (a se vedea Decizia nr. 467 din 2 august 2023, paragraful 125). Modificările propuse de lege, care vizează o ajustare a condiţiilor de pensionare şi a cuantumului pensiilor, sunt măsuri de natură sistemică, aplicabile tuturor categoriilor vizate, şi nu au ca scop subminarea independenţei justiţiei, ci asigurarea unui sistem de pensii echitabil şi sustenabil. Acestea nu afectează inamovibilitatea, imparţialitatea sau libertatea de decizie a judecătorilor în exercitarea funcţiei lor.