§ 110. - Decizia 479/2025 [A] referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu

M.Of. 1036

În vigoare
Versiune de la: 10 Noiembrie 2025
97. Cu privire la încălcarea principiului statului de drept se arată că, potrivit pct. 2.2 Descrierea situaţiei actuale din cadrul expunerii de motive aferente actului normativ în discuţie, sunt evidenţiate justificarea, necesitatea şi urgenţa intervenţiei asupra cadrului legislativ care reglementează sistemul de pensii de serviciu din domeniul justiţiei, fiind, în esenţă, vorba despre o motivare bipartită: situaţia generată de nevoia îndeplinirii angajamentelor asumate prin PNRR şi faptul că România se regăseşte într-o "situaţie economică dificilă manifestată prin existenţa unui deficit bugetar crescut şi a unei datorii publice semnificative". Se mai arată că nu pot fi reţinute nici criticile autoarei sesizării care fac referire la încălcarea principiului încrederii legitime, care impune obligaţia ca normele adoptate să fie precise, clare şi previzibile. Or, legea criticată respectă exigenţele de claritate şi previzibilitate impuse de necesitatea respectării principiului constituţional invocat, precum şi de normele de tehnică legislativă. Limbajul juridic folosit de legiuitor este clar, predictibil şi neechivoc, din conţinutul acestuia lipsind pasajele obscure sau soluţiile normative contradictorii. Dispoziţiile sunt redactate într-un stil specific normativ, prezentând norma instituită fără explicaţii sau justificări, prin folosirea cuvintelor în sensul lor curent din limba română, previzibil şi univoc, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Prin urmare, legea criticată nu încalcă art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie.