§ 25. - Decizia 477/2019 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

M.Of. 30

În vigoare
Versiune de la: 16 Ianuarie 2020
19. Totodată, prin mai multe decizii, ca, de exemplu, Decizia nr. 302 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 28 iulie 2014, Decizia nr. 395 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 1 august 2014, Decizia nr. 691 din 27 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 20 ianuarie 2015, sau Decizia nr. 111 din 10 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 271 din 22 aprilie 2015, Curtea a statuat că, pentru raţiuni ce ţin de realizarea unui just echilibru între interesul general şi interesul particular şi de asigurarea securităţii raporturilor juridice civile, legiuitorul poate opta pentru stabilirea unor termene de decădere înăuntrul cărora titularii dreptului la obţinerea unor compensaţii să îşi poată valorifica dreptul astfel reglementat până în momentul împlinirii acestora, sub sancţiunea pierderii lui, fără a fi încălcate prevederile art. 44 din Constituţie.