§ 28. - Decizia 475/2020 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18^7 din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente

M.Of. 1158

În vigoare
Versiune de la: 1 Decembrie 2020
17. În contextul celor menţionate, Curtea a constatat (paragraful 20) că prevederile de lege criticate nu conţin, în sine, niciun viciu de neconstituţionalitate, fiind vorba despre reglementarea legală aplicabilă în funcţie de momentul la care se realizează conversia titlurilor de despăgubire, respectiv a titlurilor de conversie în acţiuni emise de Fondul "Proprietatea", şi anume până la data suspendării procedurii de conversie (când conversia se realiza la valoarea nominală), sau după reluarea acestui proces, ulterior listării Fondului "Proprietatea" la bursă (când conversia se realiza prin împărţirea valorii despăgubirii menţionate în titlul de despăgubire, respectiv în titlul de conversie, la preţul mediu ponderat de tranzacţionare al acţiunilor). În consecinţă, Curtea a considerat (paragraful 21 din Decizia nr. 394 din 3 iulie 2014) că sunt nefondate criticile potrivit cărora stabilirea valorii unei acţiuni, ulterior listării Fondului "Proprietatea" la bursa de valori, sub valoarea nominală ar reprezenta o încălcare a dreptului de proprietate, întrucât, ulterior convertirii dreptului de creanţă în acţiuni, valorificarea acestora este supusă normelor specifice ce reglementează piaţa bursieră.