§ 25. - Decizia 475/2018 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 19 alin. (10) din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor

M.Of. 908

În vigoare
Versiune de la: 29 Octombrie 2018
19. Distinct de aceasta, Curtea observă că invocarea excepţiei de neconstituţionalitate în prezenta cauză a fost determinată de modul în care autorităţile publice competente au interpretat sintagma "nu a suferit condamnări pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie" şi au evaluat consecinţele extrapenale ale condamnării, fără a da eficienţă efectelor instituţiei reabilitării, ceea ce a condus avizarea negativă cu privire la îndeplinirea condiţiilor legale pentru dobândirea funcţiei de conducător al societăţii specializate de pază şi protecţie.