§ 25. - Decizia 474/2024 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (17) din Legea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006
M.Of. 96
În vigoare
Versiune de la: 3 Februarie 2025
19. În fine, referitor la solicitarea autorului excepţiei privind anularea, de către instanţa de contencios constituţional, a reglementării criticate sau obligarea legiuitorului să formuleze precizări privind modul de comunicare a facturilor, Curtea învederează faptul că, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, o atare solicitare excedează competenţei sale, respectiv aceea de a se pronunţa numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată. Aşa fiind, instanţa de contencios constituţional nu se poate substitui legiuitorului pentru adăugarea de noi prevederi celor instituite şi nici nu îşi poate asuma rolul de a crea sau de a modifica o normă juridică, pentru că altfel s-ar transforma într-un legislator pozitiv, încălcând art. 61 alin. (1) din Constituţie.