§ 22. - Decizia 474/2024 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (17) din Legea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006
M.Of. 96
În vigoare Versiune de la: 3 Februarie 2025
16. De altfel, prin Decizia nr. 805 din 6 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 18 martie 2019, Curtea a reţinut că art. 42 alin. (61) din Legea nr. 51/2006 este o normă precisă, clară şi previzibilă şi nu încalcă accesul liber la justiţie, dreptul la apărare sau dreptul de proprietate privată ale utilizatorilor, aceştia având dreptul să se adreseze, individual ori colectiv, prin intermediul unor asociaţii reprezentative, autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale, asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară având ca obiect de activitate servicii de utilităţi publice ori instanţelor judecătoreşti, după caz, în vederea prevenirii sau reparării unui prejudiciu direct ori indirect. Prin această decizie, Curtea a observat, de asemenea, că legiuitorul a acordat beneficiarilor serviciului public o perioadă de graţie, de până la 30 de zile de la data scadenţei, la expirarea căreia se aplică penalităţi de întârziere care se datorează începând cu prima zi după data scadenţei, sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor bugetare, fără ca valoarea lor totală să depăşească valoarea facturii, şi se constituie venit al operatorului [art. 42 alin. (10) din Legea nr. 51/2006]. În acest context, Curtea a reţinut că norma nu este lipsită de precizie, claritate şi previzibilitate, termenele prevăzute de lege fiind suficiente atât pentru comunicarea şi primirea facturii, cât şi pentru achitarea contravalorii acesteia. Referitor la posibilitatea ca emitenţii să nu transmită facturile respective, Curtea a subliniat că aceasta reprezintă doar o situaţie particulară, care poate apărea în fapt, însă aceste aspecte nu se constituie în vicii de neconstituţionalitate ale textului legal criticat.