§ 47. - Decizia 474/2015 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I, V şi X din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2012 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind evidenţa persoanelor, actele de identitate ale cetăţenilor români, precum şi actele de rezidenţă ale cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European rezidenţi în România

M.Of. 606

În vigoare
Versiune de la: 11 August 2015
18. Având în vedere acestea şi ţinând cont de critica autorului excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit căreia dispoziţiile de lege criticate care introduc obligativitatea emiterii cărţilor de identitate şi a cărţilor electronice de identitate în forma reglementată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2012 sunt neconstituţionale, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate nu se aplică în litigiul în cadrul căruia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, având în vedere dispoziţiile tranzitorii ale art. X din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2012, precum şi faptul că nu au fost puse încă în circulaţie cărţile electronice de identitate. Astfel, dispoziţiile de lege referitoare la cărţile electronice de identitate se vor aplica "la data asigurării suportului tehnic necesar pentru eliberarea lor",dată ce urmează a fi stabilită prin hotărâre a Guvernului. De altfel, şi instanţa judecătorească ce a soluţionat acţiunea formulată a reţinut că la acest moment nu există opţiunea eliberării unei cărţi electronice de identitate, deoarece nu există tehnica necesară.