§ 18. - Decizia 473/2011 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie
M.Of. 424
În vigoare
Versiune de la: 17 Iunie 2011
Tribunalul Teleorman - Secţia penală consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că art. 26, 27 şi 28 din Constituţie garantează respectarea de către autorităţile publice a vieţii intime, familiale şi private, inviolabilitatea domiciliului şi secretul corespondenţei, cu excepţia situaţiilor în care existenţa unor indicii temeinice cu privire la săvârşirea unor infracţiuni impun efectuarea cercetărilor pentru stabilirea unei situaţii de fapt ori pentru că identificarea sau localizarea participanţilor nu poate fi făcută prin alte mijloace, ori cercetarea ar fi mult întârziată. Cum în cauză necesitatea stabilirii unei situaţii de fapt a reclamat efectuarea unor interceptări, măsură care de altfel a fost dispusă în condiţiile prevăzute de art. 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, nu se poate aprecia că această măsură echivalează cu încălcarea prevederilor constituţionale enunţate de autorul excepţiei.