§ 18. - Decizia 471/2022 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 şi ale art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, în interpretarea dată prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, referitoare la infracţiunea de spălare a banilor

M.Of. 126

În vigoare
Versiune de la: 14 Februarie 2023
14. Se mai susţine că, anterior pronunţării Deciziei nr. 16 din 8 iunie 2016 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, tendinţa majoritară a practicii, inclusiv a instanţei supreme, era de a valoriza o voinţă a legiuitorului care - chiar dacă într-un mod relativ confuz, incoerent şi plin de echivoc - părea să înlăture posibilitatea ca una şi aceeaşi persoană să comită atât infracţiunea principală, cât şi infracţiunea subsecventă de spălare a banilor; mai mult, se arată că aceeaşi practică părea să exprime ideea că subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor este unul calificat, circumscris sferei determinate de enumerarea limitativă prevăzută la art. 10 (fost art. 8) din Legea nr. 656/2002.