§ 15. - Decizia 471/2022 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 şi ale art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, în interpretarea dată prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, referitoare la infracţiunea de spălare a banilor

M.Of. 126

În vigoare
Versiune de la: 14 Februarie 2023
11. De asemenea, se arată că, sub aspectul cerinţei ca autorul spălării banilor să cunoască provenienţa bunurilor, infracţiunea analizată [în mod special, varianta alternativă prevăzută la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002] se aseamănă cu infracţiunea de tăinuire, reglementată de art. 270 din Codul penal (art. 221 din Codul penal din 1969), autorul infracţiunii de tăinuire neputând fi şi autorul infracţiunii din care provine bunul tăinuit, pentru că nimeni nu îşi poate tăinui propria faptă; se susţine că, în acest ultim caz, tăinuirea este absorbită în infracţiunea din care provine bunul tăinuit, fiind o consecinţă firească a acesteia. În această ipoteză, autorul răspunde numai pentru cea din urmă infracţiune, deoarece a intrat în posesia bunurilor prin comiterea primei infracţiuni, fiind nerelevant din punct de vedere penal dacă săvârşeşte ulterior şi acte de executare specifice infracţiunii de tăinuire, întrucât ordinea de drept a fost deja încălcată de către făptuitor prin săvârşirea infracţiunii principale. Se susţine că, la fel ca infracţiunea de tăinuire, pe a cărei schemă logico-juridică a fost construită, infracţiunea de spălare a banilor este o infracţiune autonomă şi corelativă în acelaşi timp, fiind, aşadar, condiţionată de săvârşirea anterioară a altei fapte din care provine bunul spălat, care constituie, astfel, situaţia-premisă.