§ 27. - Decizia 471/2018 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor

M.Of. 904

În vigoare
Versiune de la: 26 Octombrie 2018
21. Distinct de aceasta, Curtea reţine că, în cazul în care nerespectarea normelor privind calitatea produselor şi a serviciilor este constatată de reprezentanţii autorităţilor abilitate prin lege cu drept de control în acest domeniu, care aplică şi sancţiuni, operatorul economic (profesionistul) are posibilitatea să conteste în justiţie temeinicia şi realitatea faptelor consemnate în actul de constatare, precum şi legalitatea sancţiunilor aplicate ori a măsurilor dispuse. Procesul-verbal de constatare a contravenţiei se întocmeşte pe baza constatărilor nemijlocite ale agentului constatator şi, ca orice act oficial, acest proces-verbal are forţă probantă până la proba contrară. Contravenientul are posibilitatea să-l conteste şi să uzeze de toate mijloacele legale de probă pentru a dovedi că cele consemnate nu corespund realităţii. În acest sens, dispoziţiile art. 62 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/1992 stabilesc că prevederile prezentei ordonanţe se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, iar acest act normativ consacră în capitolul IV căile de atac împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, soluţionarea acestora revenind instanţei judecătoreşti. Prin urmare, criticile referitoare la încălcarea liberului acces la justiţie şi a dreptului de apărare nu pot fi reţinute, deoarece, în acest caz, instanţa de judecată competentă administrează probele prevăzute de lege, în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, partea interesată având posibilitatea de a formula apărările pe care le consideră pertinente şi utile.