§ 13. - Decizia 471/2018 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor

M.Of. 904

În vigoare
Versiune de la: 26 Octombrie 2018
9. În acelaşi timp, se susţine că restrângerea drepturilor băncii este discriminatorie. Astfel, în cazul în care instanţa constată că anumite clauze din contractele pe care ANPC le-a supus dezbaterii sunt abuzive, profesionistul este obligat să modifice toate contractele în curs de executare, dar, în situaţia în care organele judecătoreşti constată că aceste clauze nu prezintă caracter abuziv, singura consecinţă a unei astfel de soluţii va fi anularea procesului-verbal. Or, pentru a aplica un tratament nediscriminatoriu între consumatori şi profesionişti, legea ar trebui să prevadă că, dacă instanţa constată că nu sunt abuzive clauzele contestate, atunci va dispune aplicarea acestei soluţii în cazul tuturor contractelor aflate în executare şi va respinge orice cerere din partea consumatorilor ce prezintă identitate de obiect. Pe cale de consecinţă, soluţia pronunţată de o instanţă în urma analizării plângerii formulate de bancă ar trebui să producă efecte şi cu privire la orice litigii aflate pe rolul instanţelor în care consumatorii contestă clauze de tipul celor deja analizate de instanţă, precum şi să aibă un rol profilactic, în sensul de a preveni demararea unor litigii în viitor cu privire la aceste clauze. Or, actuala soluţie consacrată de lege este injustă şi încalcă principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor în faţa legii.