§ 39. - Decizia 47/2025 [A] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi ale art. 86 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, prin raportare la prevederile din nota nr. 1 din cap. I lit. A din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017

M.Of. 874

În vigoare
Versiune de la: 24 Septembrie 2025
13. Prin cererile de chemare în judecată, respectiv apelul declarat, reclamanţii/apelantul-reclamant, persoane fizice, au/a solicitat în contradictoriu cu pârâţii, instituţii publice, cu citarea, potrivit art. 27 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000), a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, recunoaşterea stării de discriminare din punct de vedere salarial în raport cu magistraţii-asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi judecătorii menţionaţi în cuprinsul acţiunii şi obligarea pârâţilor la plata de la data încadrării în fiecare funcţie, astfel cum rezultă din înscrisurile ataşate prezentei cereri, a sporului de vechime continuă în magistratură (vechime în funcţie) prin raportare la dispoziţiile art. 86 din Legea nr. 303/2004 (stabilirea vechimii în funcţie prin luarea în considerare a perioadei în care au exercitat profesia de avocat/grefier/ofiţer de poliţie judiciară cu studii superioare juridice) şi, implicit, la plata diferenţelor salariale dintre sumele efectiv plătite şi sumele rezultate în urma aplicării sporului de vechime continuă în magistratură (vechime în funcţie).