§ 98. - Decizia 469/2023 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), ale art. 4 alin. (1) lit. e), alin. (1^1)-(1^3), (3) şi (4), ale art. 5 alin. (3) şi (3^1), ale art. 7 alin. (4) şi (5^1), ale art. 8 alin. (5), ale art. 10 alin. (1) şi ale art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a Legii nr. 52/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în ansamblul său

M.Of. 1066

În vigoare

Versiune de la: 27 Noiembrie 2023

74. Art. 4 alin. (1¹) lit. a) din Legea nr. 77/2016 reglementează o prezumţie de impreviziune care valorifică diferenţa de curs valutar. Curtea a stabilit, în Decizia nr. 731 din 6 noiembrie 2019, că o fluctuaţie majoră de curs valutar a monedei creditului poate constitui o situaţie de impreviziune contractuală, însă ea trebuie să prezinte o situaţie continuă, să aibă o anumită constanţă în timp şi să reflecte o dezechilibrare majoră a prestaţiilor părţilor, cu consecinţa antrenării unei obligaţii mult prea oneroase în sarcina uneia dintre părţile contractante. Reglementarea unei situaţii de intervenire a impreviziunii care valorifică o anumită diferenţă de curs valutar ce se cantonează în sfera riscului inerent, respectiv 20%, nu este proporţională cu scopul legitim urmărit, astfel încât reprezintă o încălcare a art. 44 din Constituţie şi, implicit, a art. 147 alin. (4) din Constituţie, ca urmare a nerespectării exigenţelor constituţionale referitoare la relaţia dintre dreptul de proprietate privată şi impreviziune. Aşadar, diferenţele de curs valutar se pot circumscrie noţiunii de impreviziune, însă o diferenţă de curs valutar de 20% raportată la nivelul cursului din data contractării creditului nu poate constitui un caz de impreviziune. Prin urmare, legiuitorului i-a revenit sarcina ca în procesul de reexaminare a legii să identifice punctul de echilibru între dreptul de proprietate al debitorului şi al creditorului, pentru a stabili în mod corect situaţia în care intervine impreviziunea în cadrul contractului de credit, determinată de fluctuaţiile valutare. Pentru acest demers, legiuitorul a avut în vedere criteriile consistenţei valorice şi persistenţei temporale a fluctuaţiei. Pe baza acestor criterii, legea analizată a fixat (i) consistenţa valorică a diferenţei de curs valutar dintre valoarea monedei naţionale şi a celei străine la un procent de 52,6% raportată la data contractării creditului şi (ii) persistenţa temporală circumscrisă la o perioadă de 6 luni anterioare transmiterii notificării de dare în plată, perioadă în care diferenţa de curs valutar antereferită trebuie să se menţină.