§ 111. - Decizia 469/2023 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), ale art. 4 alin. (1) lit. e), alin. (1^1)-(1^3), (3) şi (4), ale art. 5 alin. (3) şi (3^1), ale art. 7 alin. (4) şi (5^1), ale art. 8 alin. (5), ale art. 10 alin. (1) şi ale art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a Legii nr. 52/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în ansamblul său

M.Of. 1066

În vigoare
Versiune de la: 27 Noiembrie 2023
87. Mai departe, Curtea a statuat că, întrucât pârâtul are, în legătură cu cererea reclamantului, pretenţii derivând din acelaşi raport juridic sau strâns legate de acesta, rezultă că atât debitorul, pe cale reconvenţională în cadrul contestaţiei, cât şi creditorul, în cadrul acţiunii în stingerea creanţei, pot formula cereri de adaptare a contractului de credit. Posibilitatea formulării unor astfel de cereri reconvenţionale trebuie recunoscută în fiecare fază procesuală în parte tocmai pentru că, pe de o parte, evită multiplicarea corespunzătoare a cererilor formulate de debitor şi creditor, astfel că partea nu mai trebuie să formuleze o nouă cerere de adaptare a contractului prin mijlocirea dreptului comun, iar, pe de altă parte, asigură egalitatea juridică între cele două părţi. Prin urmare, ca o exigenţă a dreptului la un proces echitabil, prin aplicarea art. 4 alin. (4) din lege, cererea de adaptare a contractului poate fi formulată atât în contestaţie, cât şi în acţiunea în stingerea obligaţiei.