§ 29. - Decizia 469/2011 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 47 alin. (5) din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul
M.Of. 473
În vigoare
Versiune de la: 6 Iulie 2011
Potrivit art. 44 alin. (1) din Legea fundamentală, dreptul de proprietate este garantat, iar conţinutul şi limitele acestui drept sunt stabilite de lege. Aceste dispoziţii constituţionale, în deplin acord cu cele ale art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, permit posibilitatea instituirii unor limite legale de exercitare a dreptului de proprietate, pentru protejarea unor interese publice: în interes economic general sau fiscal, în interes edilitar, în interes de salubritate şi sănătate publică, în interes social, cultural istoric, urbanistic şi arhitectural, în interesul siguranţei şi apărării naţionale etc., cu condiţia ca aceste limitări legale să nu atingă însăşi substanţa dreptului de proprietate.