§ 25. - Decizia 468/2024 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. (1) prin raportare la art. 53 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor

M.Of. 112

În vigoare
Versiune de la: 7 Februarie 2025
16. În esenţă, din perspectiva criticilor formulate, prin Decizia nr. 242 din 3 mai 2022, precitată, paragrafele 12-16, Curtea a reţinut că, în ceea ce priveşte înţelesul dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, în mod constant a statuat că acest principiu semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiţionări (Decizia nr. 221 din 21 aprilie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 17 iunie 2005, sau Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). De asemenea, accesul liber la justiţie nu presupune gratuitatea actului de justiţie şi nici, implicit, realizarea unor drepturi pe cale judecătorească în mod gratuit, în cadrul mecanismului statului, activitatea autorităţii judecătoreşti corespunzând asigurării unui serviciu public ale cărui costuri sunt suportate de la bugetul de stat. În consecinţă, legiuitorul este îndreptăţit să instituie taxe judiciare de timbru, pentru a nu afecta bugetul de stat prin costurile procedurii judiciare deschise de părţile aflate în litigiu. Cheltuielile ocazionate de realizarea actului de justiţie sunt cheltuieli publice, la a căror acoperire, potrivit art. 56 din Constituţie, cetăţenii sunt obligaţi să contribuie prin impozite şi taxe, stabilite în condiţiile legii (Decizia nr. 852 din 18 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 21 iunie 2019).