§ 24. - Decizia 465/2022 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1^1)-(1^3), (3) şi (4) şi ale art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a Legii nr. 52/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în ansamblul său

M.Of. 395

În vigoare
Versiune de la: 9 Mai 2023
20. Judecătoria Cornetu apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată în ceea ce priveşte definiţia acordată de legiuitor condiţiei impreviziunii, având în vedere faptul că textele criticate instituie cazuri specifice prezumate în mod absolut ca impreviziune, ceea ce pare a fi în contradicţie cu cerinţa elementului neprevăzut, care este de esenţa impreviziunii. De asemenea, instanţa apreciază că textele criticate anihilează, ope legis, dreptul creditorului de a face dovada că respectiva situaţie nu reprezintă impreviziune, acesta având doar posibilitatea de a contesta măsura, ceea ce face ca inclusiv instanţa de judecată să fie în imposibilitatea de a analiza incidenţa impreviziunii. În ceea ce priveşte cazul de impreviziune reglementat separat de art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 52/2020, instanţa apreciază că acesta este contrar exigenţelor constituţionale prin prisma faptului că, potrivit Codului civil, situaţia premisă pentru invocarea impreviziunii este aceea a unui contract aflat în derulare, iar din textul criticat se desprinde concluzia că poate exista impreviziune inclusiv în faza executării silite, în care nu se mai pune problema restabilirii echilibrului contractual.