§ 21. - Decizia 463/2023 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri
M.Of. 1132
În vigoare Versiune de la: 14 Decembrie 2023
14. Curtea a constatat că, în acelaşi sens, sunt şi considerente cuprinse în decizii prin care Curtea Constituţională a examinat instituţia denunţului, în care au fost reţinute, între altele, soluţii legislative care demonstrează consecvenţa legiuitorului în circumscrierea beneficiului acordat de legiuitor persoanei care realizează denunţul în faza procesuală a urmăririi penale. Curtea a observat astfel că dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri prevăd că "Persoana care a comis una dintre infracţiunile prevăzute la art. 2-9, iar în timpul urmăririi penale denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni legate de droguri beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege"; dispoziţiile art. 19 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie dispun că "Persoana care a comis una dintre infracţiunile atribuite prin prezenta ordonanţă de urgenţă în competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, iar în timpul urmăririi penale denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege"; dispoziţiile art. 15 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative prevăd că: "Persoana care a comis una dintre infracţiunile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă în competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, iar în timpul urmăririi penale denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor participanţi la săvârşirea infracţiunii beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege" (Decizia nr. 578 din 1 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 944 din 25 noiembrie 2019, paragraful 17).