§ 10. - Decizia 463/2023 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri

M.Of. 1132

În vigoare
Versiune de la: 14 Decembrie 2023
5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că dispoziţiile legale criticate creează discriminare între inculpaţii aflaţi în faza urmăririi penale şi cei aflaţi în faza judecăţii, sub aspectul posibilităţii de a beneficia de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege, în situaţia în care aceştia au comis una dintre infracţiunile prevăzute la art. 2-9 din Legea nr. 143/2000 şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni legate de droguri. Se susţine că restrângerea aplicării acestui beneficiu legal la faza urmăririi penale nu este justificată de niciun criteriu obiectiv şi rezonabil, întrucât ambele categorii de inculpaţi anterior menţionate se află în aceeaşi situaţie juridică, inculpaţii trimişi în judecată beneficiind de prezumţia de nevinovăţie până la soluţionarea definitivă a cauzei. Se mai susţine că, în redactarea textului criticat, legiuitorul a avut în vedere tocmai iminenţa trimiterii în judecată a inculpaţilor aflaţi în etapa urmăririi penale şi, de asemenea, că formularea unui denunţ reprezintă o formă particulară de materializare a criteriului de individualizare a pedepsei prevăzut la art. 74 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală referitor la conduita inculpatului după săvârşirea faptei şi în cursul procesului penal.