§ 32. - Decizia 463/2020 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. f), cu referire la sintagma ''în acea cauză'', şi ale art. 457 alin. (1) din Codul de procedură penală
M.Of. 913
În vigoare Versiune de la: 7 Octombrie 2020
24. Cu privire la instituţia revizuirii întemeiate pe acest motiv, prin Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, citată anterior, Curtea a statuat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, care nu limitează cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, este neconstituţională. În acest sens, prin decizia mai sus menţionată, paragrafele 25 şi 33, Curtea a reţinut că, distinct de ipoteza cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării deciziei de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate (cauze pendinte) - în care decizia de admitere produce efecte erga omnes, întrucât ceea ce are relevanţă în privinţa aplicării sale este faptul că raportul juridic guvernat de dispoziţiile legii declarate neconstituţionale nu este definitiv consolidat -, în privinţa cauzelor care nu se mai află pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării deciziei de admitere a Curţii, fiind vorba despre un raport juridic epuizat, decizia de admitere va produce efecte juridice doar în condiţii strict limitative. Pornind de la premisa că incidenţa deciziei instanţei de contencios constituţional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea de efecte ex tunc actului jurisdicţional al Curţii - cu încălcarea dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală - şi ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este ataşată hotărârilor judecătoreşti definitive, Curtea a reţinut însă că declararea neconstituţionalităţii unui text de lege ca urmare a invocării unei excepţii de neconstituţionalitate nu poate constitui doar un instrument de drept abstract, ci trebuie să profite autorilor acesteia, care au declanşat controlul de constituţionalitate într-o cauză concretă. În aceste condiţii, având în vedere importanţa principiului autorităţii de lucru judecat, Curtea a constatat că, pentru a garanta atât stabilitatea raporturilor juridice, cât şi o bună administrare a justiţiei, "o decizie de constatare a neconstituţionalităţii unei prevederi legale trebuie să profite, în formularea căii de atac a revizuirii, numai acelei categorii de justiţiabili care a invocat excepţia de neconstituţionalitate în cauze soluţionate definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei prin care se constată neconstituţionalitatea, precum şi autorilor aceleiaşi excepţii, invocate anterior publicării deciziei Curţii, în alte cauze, soluţionate definitiv, acest lucru impunându-se din nevoia de ordine şi stabilitate juridică".