§ 64. - Decizia 46/2023 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), ale art. 4 alin. (1^1)-(1^3), (3) şi (4), ale art. 8 alin. (5), ale art. 10 alin. (1) şi ale art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 52/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a Legii nr. 52/2020, în ansamblul său

M.Of. 551

În vigoare
Versiune de la: 20 Iunie 2023
59. De altfel, vânzarea (fie şi silită) a unui bun adus în garanţie nu constituie impreviziune întrucât nu relevă niciun fel de dezechilibru între contraprestaţiile părţilor. Prin vânzarea bunului adus în garanţie, obligaţiile debitorului nu cresc, ci scad cu valoarea bunului vândut. Faptul că după vânzare datoria debitorului nu este stinsă integral nu este expresia unui dezechilibru apărut între prestaţiile părţilor, ci poate fi rezultatul unei eventuale devalorizări a bunului adus în garanţie, care este străină raportului juridic apărut în baza contractului şi obligaţiei asumate de debitor. Această devalorizare a bunului este asumată de către debitor, ea fiind rezultatul fluctuaţiei fireşti, specifice pieţei imobiliare şi financiare. În plus, o astfel de reglementare permite şi încurajează nu doar neexecutarea culpabilă, ci chiar neexecutarea intenţionată, câtă vreme debitorul de rea-credinţă, cunoscând efectul ştergerii datoriei ca urmare a executării silite a imobilului, poate chiar să aleagă neexecutarea obligaţiilor asumate, obţinând ştergerea datoriei rămase de executat, prin ipoteză mai substanţială faţă de suma obţinută prin vânzarea imobilului.