§ 59. - Decizia 46/2023 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), ale art. 4 alin. (1^1)-(1^3), (3) şi (4), ale art. 8 alin. (5), ale art. 10 alin. (1) şi ale art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 52/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a Legii nr. 52/2020, în ansamblul său

M.Of. 551

În vigoare
Versiune de la: 20 Iunie 2023
55. Se susţine că instanţele naţionale s-au pronunţat deseori cu privire la imposibilitatea calificării fluctuaţiilor valutare drept caz de impreviziune, iar aceste constatări se bucură de autoritate de lucru judecat, astfel cum este prevăzută de art. 430-432 din Codul de procedură civilă. În acest context, este evidentă contradicţia intervenită între autoritatea de lucru judecat a hotărârilor definitive (prin care a fost analizată impreviziunea din perspectiva fluctuaţiei valutare) şi consacrarea fluctuaţiei valutare la nivel de prezumţie absolută de impreviziune. Se susţine că este încălcată autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri prin care s-a soluţionat fondul unei contestaţii formulate împotriva unei notificări de dare în plată, în care se invocă, în justificarea intervenirii impreviziunii, fluctuaţiile cursului valutar ale monedei creditului. De asemenea, implicaţiile prezumţiilor absolute de impreviziune stabilite de Legea nr. 52/2020 trebuie analizate inclusiv din perspectiva securităţii circuitului civil şi a instituţiei autorităţii de lucru judecat. În concret, există posibilitatea ca un debitor care, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 52/2020, a formulat o notificare de dare în plată (invocând fluctuaţiile valutare drept motiv de impreviziune) pe care instanţa a anulat-o printr-o hotărâre definitivă, reţinând că variaţia monedei străine nu reprezintă un caz de impreviziune, să adreseze creditorului o nouă notificare de dare în plată, în care să invoce acelaşi motiv de impreviziune - fluctuaţia valutară -, doar că, de această dată, acest argument s-ar bucura de statutul de prezumţie absolută, deşi, în esenţă, ar fi neschimbate împrejurările de fapt existente la momentul pronunţării hotărârii definitive (anterior intrării în vigoare a Legii nr. 52/2020). Practic, se ajunge la situaţia în care acelaşi fapt juridic - variaţia valutei creditului - primeşte două calificări profund contradictorii prin două căi diferite - cea judiciară (atribuită de instanţă) şi cea legală (prezumată absolut prin lege).