§ 9. - Decizia 458/2020 [A] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi ale art. 8 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei

M.Of. 581

În vigoare
Versiune de la: 2 Iulie 2020
7. Dreptul la libertate al persoanei protejează individul împotriva detenţiei arbitrare şi nejustificate pe baza sănătăţii mintale sau fizice, cum ar fi spitalizarea involuntară. Detenţia unui individ bazată pe motive de sănătate trebuie efectuată conform legii în vigoare şi trebuie să protejeze dreptul individului la un proces echitabil. Art. 5 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale permite privarea de libertate bazată pe ameninţarea reprezentată de răspândirea bolilor contagioase. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a permis privarea de libertate ca o măsură ce serveşte atât interesului individului, cât şi siguranţei publice, dar a stabilit o serie de garanţii procedurale. Astfel, internarea unui individ trebuie să aibă loc numai conform unei proceduri legale prescrise corespunzător şi nu poate fi arbitrară şi orice internare trebuie să facă subiectul unei revizuiri legale periodice, rapide, ce încorporează elementele esenţiale ale procesului echitabil. În lucrarea "Drepturile omului în îngrijirea pacienţilor", material realizat de Centrul pentru Politici şi Servicii de Sănătate, se menţionează că teama răspândirii bolilor contagioase a determinat statele să supună persoanele suspectate de a fi infectate detenţiei forţate, precum carantina sau izolarea, chiar şi în cazul în care acestea refuză tratamentul. Comitetul pentru Drepturile Omului a cerut guvernelor să se asigure că asemenea măsuri restrictive sunt în conformitate cu drepturile individului, inclusiv cu garanţia revizuirii judiciare. Or, arată că textele de lege supuse controlului de constituţionalitate lasă unei autorităţi administrative, cum este ministrul sănătăţii, posibilitatea să legifereze şi să restrângă drepturi şi libertăţi fundamentale, prin impunerea unor măsuri privative de libertate, acestea putând fi permise doar prin normă primară, şi nu prin acte de reglementare secundară, care determină o stare de incertitudine juridică, având consecinţe prejudiciabile asupra drepturilor persoanei.