§ 129. - Decizia 458/2020 [A] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi ale art. 8 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei

M.Of. 581

În vigoare
Versiune de la: 2 Iulie 2020
4.2. Pe cale de consecinţă, atâta vreme cât Legea nr. 95/2006 prevede anumite restrângeri ale exerciţiului unor drepturi fundamentale, astfel de prevederi legale pot fi invalidate de judecătorul constituţional numai în măsura în care ele nu respectă în întregime toate condiţionările şi circumstanţierile prevăzute de art. 53 din Legea fundamentală. Per a contrario, atunci când exigenţele constituţionale sunt respectate, prevederile legale trebuie considerate valide. Pe cale de consecinţă, dacă teza întâi a art. 25 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 constituie o expresie a rolului administraţiei publice de a asigura executarea legii şi de a satisface interesul general al societăţii - în acest caz, ocrotirea sănătăţii publice - prin acte juridice emise în regim de putere publică, acelaşi lucru este valabil şi pentru teza a doua a aceluiaşi articol de lege. Art. 25 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 este constituţional în întregime.