§ 11. - Decizia 456/2011 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 111 din Codul de procedură civilă, precum şi ale art. 1073 şi art. 1077 din Codul civil

M.Of. 424

În vigoare
Versiune de la: 17 Iunie 2011
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prin aplicarea prevederilor de lege criticate se încalcă art. 16 din Constituţie, întrucât, pentru a se obţine o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, părţile n-ar mai fi egale, încălcându-se, de asemenea, şi dispoziţiile constituţionale ale art. 21 privind realizarea unui proces echitabil şi cele ale art. 44, fiindu-i lezat astfel şi dreptul de proprietate. Totodată, arată că prin aplicarea prevederilor deduse judecăţii se ajunge la restrângerea exerciţiului unor drepturi fundamentale, cum este şi dreptul de proprietate.