§ 18. - Decizia 455/2024 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 452 alin. (4) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi ale art. 8 alin. (1) şi ale art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004
M.Of. 118
În vigoare Versiune de la: 10 Februarie 2025
14. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 452 alin. (4) din Legea nr. 95/2006 este întemeiată. Reţine că norma este neconstituţională, întrucât procedura disciplinară reprezintă un aspect esenţial al raportului de muncă al medicului, iar art. 73 alin. (3) lit. p) din Constituţie prevede că regimul general privind raporturile de muncă se reglementează prin lege organică. Prin urmare, norma atacată pe calea excepţiei de neconstituţionalitate încalcă art. 1 alin. (4) din Constituţie referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat (prin delegarea unei competenţe ce aparţine în exclusivitate legiuitorului către un organism profesional), precum şi art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta sa referitoare la previzibilitatea legii. Instanţa judecătorească invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 392 din 2 iulie 2014, Decizia nr. 637 din 13 octombrie 2015 şi Decizia nr. 803 din 24 noiembrie 2015), potrivit căreia actele de reglementare secundară au, de obicei, un grad sporit de instabilitate, suportând schimbări succesive în timp, iar omisiunea deliberată de reglementare la nivel de normă primară a procedurii disciplinare şi delegarea atribuţiilor de a stabili aceste norme Colegiului Medicilor determină o stare de incertitudine juridică, având consecinţe prejudiciabile asupra drepturilor persoanelor. Ţinând seama şi că actele administrative cu caracter normativ pot fi emise numai pe baza şi în executarea legii, ele ar trebui să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise, neputând conţine soluţii normative care să înlocuiască legea. De asemenea, instanţa judecătorească apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 şi 18 din Legea nr. 554/2004 este neîntemeiată. Reţine că a fost invocată încălcarea art. 1 alin. (3)-(5), a art. 11 alin. (1) şi (2), a art. 15 alin. (1), a art. 16 alin. (1) şi (2), a art. 20 şi 21, a art. 61 alin. (1), a art. 24 alin. (1), a art. 52 alin. (1) şi (2), a art. 53, 124 şi 126 din Constituţie, raportat la art. 2 paragraful 1 şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, însă nu au fost prezentate argumente concrete în sprijinul celor invocate. Dimpotrivă, soluţiile normative cuprinse în art. 8 şi 18 din Legea nr. 554/2004 sunt în acord cu art. 1 alin. (4) din Constituţie, care impune inadmisibilitatea cererii de obligare a autorităţii publice pârâte la a statua infralegislativ în sensul cerut de titularul acţiunii în contencios administrativ.