§ 16. - Decizia 450/2013 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26^1 alin. (10) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie
M.Of. 771
În vigoare Versiune de la: 10 Decembrie 2013
Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 261 alin. (10) din Legea nr. 78/2000 sunt constituţionale, întrucât nu aduc nicio atingere prevederilor din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate de autorul excepţiei. Arată că, potrivit art. 78 din Codul de procedură penală, persoana care are cunoştinţă despre vreo faptă sau despre vreo împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în procesul penal poate fi ascultată în calitate de martor. Astfel, în cursul procesului penal, inculpatul poate cunoaşte declaraţia dată de martor şi are posibilitatea de a cere confruntarea cu acesta. Toate aspectele care privesc încuviinţarea şi administrarea probei testimoniale se examinează de instanţă în condiţii de contradictorialitate, prin prisma pertinenţei, a concludenţei şi utilităţii acesteia, având în vedere faptul că finalitatea cercetării judecătoreşti este aceea de a permite aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei. Totodată, alin. (7) al art. 261 din Legea nr. 78/2000 prevede că procesele-verbale încheiate de investigatorii sub acoperire sau de investigatorii cu identitate reală cu privire la activităţile desfăşurate pot constitui mijloace de probă şi pot fi folosite numai în cauza penală în care a fost dată autorizarea, aprecierea şi evaluarea probelor fiind atributul instanţei de judecată care trebuie să coroboreze toate elementele de care dispune. Împrejurarea că persoana care poate contribui la aflarea adevărului într-o cauză penală aparţine unui organ al autorităţii de stat nu atrage neconstituţionalitatea textului de lege criticat, cu atât mai mult cu cât legea nu stabileşte o incompatibilitate între cele două calităţi, cea de investigator şi cea de martor. De altfel, art. 261 alin. (10) din Legea nr. 78/2000 este criticat din perspectiva unui pretins caracter lacunar, şi anume pentru lipsa reglementării unei limitări a sferei persoanelor care pot fi audiate ca martori într-un proces penal. Prin Decizia nr. 972/2011, pronunţată într-o cauză similară, Curtea Constituţională a arătat că nu intră în competenţa instanţei de contencios constituţional completarea eventualelor lacune de reglementare, întrucât, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului". Totodată, instanţa de contencios constituţional a reţinut că a răspunde criticilor autorului excepţiei în această situaţie ar însemna o ingerinţă a Curţii Constituţionale în activitatea legiuitorului, ceea ce ar contraveni dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora "Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a ţării".