§ 5. - Decizia 449/2018 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 299 alin. (2) din Codul penal
M.Of. 719
În vigoare Versiune de la: 21 August 2018
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantei autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care pune concluzii de admitere a acesteia. Se arată, pe de o parte, că excepţia de neconstituţionalitate invocată este admisibilă, iar, pe de altă parte, că aceasta se impune a fi admisă pentru considerentele prezentate, întrucât prevederile art. 299 alin. (2) din Codul penal sunt contrare art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 1 din Codul penal. Este prezentată situaţia de fapt din dosarul în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate şi se arată că legiuitorul nu a oferit o definiţie legală noţiunii de "favoruri de natură sexuală" şi, de asemenea, că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin deciziile pronunţate cu prilejul soluţionării unor recursuri în interesul legii, respectiv Decizia nr. III din 23 mai 2005 şi Decizia nr. 2 din 12 martie 2012, nu a clarificat înţelesul acestei noţiuni. Se susţine că, pentru acest motiv, conţinutul constitutiv al infracţiunii reglementate la art. 299 alin. (2) din Codul penal nu poate fi determinat în mod clar, precis şi previzibil, aspect ce contravine principiului legalităţii incriminării. Se susţine că, pentru aceste motive, în prezenta cauză s-a apelat la interpretarea legii penale prin analogie, aspect de altfel recunoscut de către instanţa de fond prin hotărârile pronunţate. Se arată însă că normele penale sunt de strictă interpretare, neputând fi extinse sau restrânse prin acest procedeu juridic. Se susţine că din cele anterior menţionate decurge şi regula juridică potrivit căreia doar normele penale mai favorabile pot fi interpretate extensiv. Se conchide că nu rezultă din legislaţia penală în vigoare care este limita dintre sfera noţiunilor de "acte de natură sexuală", "perversiuni de natură sexuală" şi "favoruri de natură sexuală".