§ 29. - Decizia 447/2019 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 pct. 2 lit. c) din Legea contabilităţii nr. 82/1991
M.Of. 870
În vigoare
Versiune de la: 29 Octombrie 2019
21. Faţă de această împrejurare, Curtea observă că prevederile criticate descriu faptele ce constituie contravenţie şi sancţiunea ce urmează să se aplice pentru acestea, respectiv prevăd că nerespectarea reglementărilor emise de Ministerul Finanţelor Publice, precum şi de instituţiile cu atribuţii de reglementare în domeniul contabilităţii referitoare la întocmirea şi utilizarea documentelor justificative şi contabile pentru toate operaţiunile efectuate, înregistrarea în contabilitate a acestora în perioada la care se referă, păstrarea şi arhivarea acestora, precum şi reconstituirea documentelor pierdute, sustrase sau distruse constituie contravenţie, fiind stabilită prin prevederile legii, şi obligativitatea ca orice operaţiune economico-financiară efectuată să fie consemnată în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ.