§ 42. - Decizia 446/2011 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) şi (3), art. 14, art. 23 şi art. 26 din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor

M.Of. 338

În vigoare
Versiune de la: 16 Mai 2011
Faţă de acestea, Curtea a constatat că este neîntemeiată critica de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea art. 21 din Constituţie privind accesul la justiţie. Astfel, instanţele de judecată nu sunt competente să exercite funcţia de înfăptuire a justiţiei în cadrul cultelor religioase pentru acte de încălcare a disciplinei interne, deoarece răspunderea juridică în materie nu este reglementată prin norme juridice de drept comun, ci prin materie, nu este reglementată prin norme juridice de drept comun, ci prin norme juridice proprii acelor culte. De altfel, este echitabil să se stabilească răspunderea disciplinară a personalului clerical de către organe de judecată ale cultelor, deoarece numai acestea pot aprecia dacă actele de indisciplină săvârşite sunt sau nu compatibile cu rolul spiritual al cultului.