§ 40. - Decizia 446/2011 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) şi (3), art. 14, art. 23 şi art. 26 din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor

M.Of. 338

În vigoare
Versiune de la: 16 Mai 2011
Cu acel prilej Curtea a reţinut că în alcătuirea cultelor religioase intră totalitatea credincioşilor de o anumită religie, că ele sunt autonome faţă de stat şi se organizează potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii. Aşadar, cultele au un rol spiritual în societatea românească, fiind evident că natura lor juridică nu este cea a unor entităţi statale, deoarece ele sunt autonome faţă de stat. Disciplina internă a unui cult este reglementată prin acte juridice specifice, adecvate desăvârşirii rolului spiritual, cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului.